constructori si detinatori de utilitati

Constructori și deținători de utilități

Distrigaz Sud Rețele interacționează, în activitatea sa de operator al sistemului de distribuție, cu o serie de constructori și deținători de utilități și de aceea trebuie să se asigure că aceștia respectă integritatea rețelei de distribuție, atunci când execută diverse lucrări.

Avariile produse de către terți asupra elementelor sistemului de distribuție pot conduce la disfuncționalități majore în ceea ce privește continuitatea și siguranța alimentării cu gaze naturale a populației. Aceste evenimente au un impact major în ceea ce privește imaginea companiei și generează pierderi importante pentru recuperarea cărora se depun eforturi financiare considerabile.

În scopul prevenirii riscului de declanșare de accidente sau avarii asupra sistemului de distribuție a gazelor naturale, Distrigaz Sud Rețele dorește să atragă atenția constructorilor și deținătorilor de utilități asupra riscului la care se expun în cazul în care nu respectă anumite cerințe, normele tehnice și prevederile legislative aflate în vigoare.

constructori si detinatori de utilitati

Verifică înainte de începerea lucrării:

  • Dacă ai obținut avizul favorabil din partea Distrigaz Sud Rețele;

  • Dacă ai ținut cont de avizul tehnic primit de la Distrigaz Sud Rețele, atunci când ai întocmit proiectul tehnic;

  • Dacă ai solicitat prezența delegatului Distrigaz Sud Rețele la predarea de amplasament pentru identificarea rețelei de gaze naturale;

  • Dacă ai anunțat în scris Distrigaz Sud Rețele despre momentul începerii lucrărilor.

Măsuri de luat când are loc o avarie:

  • Toate lucrările de pe șantier se opresc imediat;

  • Nu se folosește nicio sursă de foc;

  • Se oprește traficul rutier, dacă avaria are loc în apropierea unei zone publice;

  • Se evacuează toate persoanele aflate în zona respectivă;

  • Nu se intervine asupra rețelei de gaze naturale;

  • Se apelează 112 și serviciul de urgențe gaze la numărul 021 9281.

Important pentru terții ce execută lucrări:

  • Branșamentele și conductele de gaze naturale sunt montate subteran la o adâncime cuprinsă între 0,5 și 0,9 m;

  • Conductele de gaze naturale sunt montate în paralel cu axul drumului, iar branșamentele sunt perpendiculare pe acesta;

  • Branșamentele pot fi identificate ca poziționare, după firidele în care sunt amplasate posturile de reglare;

  • Rețeaua de gaze naturale mai poate fi identificată după marcajele existente pe reperele fixe (plăcuțe, marcaje de vopsea) sau în funcție de alte elemente vizuale;

  • Lucrările se execută doar manual, la o distanță mai mare de 2 m față de rețeaua de gaze naturale.

Care sunt elementele de semnalizare ale unui șantier

Orice șantier sau obstacol temporar aflat pe drumurile publice trebuie să fie semnalizat corespunzător, conform reglementărilor legale. Acest demers se realizează cu scopul de a avertiza și ghida participanții la traficul rutier și pietonal, în vederea asigurării securității acestora și pentru a fluidiza traficul.

Înaintea demarării lucrărilor de șantier, reprezentanții Distrigaz Sud Rețele și executantul lucrării se întâlnesc cu reprezentanții autorității publice locale și cu ceilalți deținători de utilități în vederea predării de amplasament. Acest lucru înseamnă că respectiva lucrare poartă girul favorabil al tuturor celor implicați, iar lucrările pot fi demarate.

Semnalizarea șantierului are trei componente:

  • semnalizarea

  • împrejmuirea lucrării

  • comunicarea

Semnalizarea se face conform planului și metodologiei puse la dispoziție de către Poliția Rutieră și cuprinde semnele de apropiere (atenție pericol, micșorare de viteză, îngustare bandă, ocolire), semnalizarea de poziție (bariere diverse, conuri, bandă reflectorizantă, elemente ce împrejmuiesc lucrarea) și semnul de încetare a tuturor restricțiilor.

Comunicarea se face prin intermediul panourilor amplasate lângă lucrare. Mesajele afișate anunță participanții la trafic că în respectivul areal au loc lucrări de modernizare, de extindere conductă sau branșament, specificând cine este executantul și cât durează respectiva lucrare.

Urgențe Call
Center